Miracol ?!

Imi amintesc foarte bine.Era o dupa-amiaza de vara tarzie,iar eu asteptam sub geamul tau.Nu stiam ce astept... Poate acel miracol pentru care ma rugasem atat sa se intample.Deodata,avertizat parca de o voce neinteleasa,m-am ridicat si am privit in camera prin geamul deschis.Erai tu acolo,erai intre doua lumi,incheindu-ti socotelile cu viata asta si incepand calatoria spre o liniste pe care stiu ca ti-ai dorit-o.Ti-am privit ultima suflare ca un copil care priveste mut apusul unei stele pe cerul noptii.N-am putut sa-ti spun adio.Ma vei ierta vreodata?
Niciodata nu voi uita felul in care ai ales sa-ti porti suferinta : demn,fara tanguieli inutile,fara sa spui nimic nici chiar atunci cand boala musca din tine.Si stiu ca acolo sus,El se mira de puterea pe care ti-a dat-o.
A trecut ceva timp de atunci.Si e ciudat sa incepi ceva spunand acest cuvant,dar trebuie sa-l spun,in sfarsit : adio ! Tu stii ca te voi pastra in suflet cate zile mai am aici,in lumea asta.Si mai vreau sa-ti multumesc pentru tot.
Miracolul nu s-a produs.Adio,tata...